Viata in Ceveni- ghid de utilizare

Cred ca n-as putea sa traiesc in Ceveni. Ar trebui sa  invat sa traiesc cu rocile, in singuratate, intr-un ritm diferit de cel al lumii obisnuite.
Spatiul cevenol nu e populat de oameni, ci de roci. Ele sunt adevaratele stapâne ale locurilor. Timpul doar se scurge printre ele, dens, labartat; uneori se opreste de-a binelea, obligand oamenii si natura la neclintire.

Omenirea nu are cu adevarat istorie in partile acestea, desi cate un castel medieval isi arata din cand in cand ruinele negre. Dolmenurile din poieni nu te trimit la zeci de mii de ani in trecut: ai impresia ca au fost asezate ieri.
Sanctus Florentis,  Saint-Florent-sur-Auzonnet, asezare cisterciana la origine n-a cunoscut decat vartejul  unui conflict religios intre catolici si protestanti acum 200 de ani. Atat.  Auzi inca ecourile certurilor dimineata, cand deschizi ferestrele.
E tot ce au putut inscrie oamenii din Ceveni pe harta timpului.

In schimb, rocile sunt vietati suverane. Ele decid cine  traieste si cine trebuie sa moara. Pe cine hranesc, cui potolesc setea si  pe cine ucid.

Cevenii sunt in fapt o enorma dala de sist, lunga de 100 de kilometri, in care sunt incastrate puternice noduri de granit si enorme bucati de calcar. O populatie stancoasa cat se poate de heteroclita, o impletitura de entitati, si rase  de roca diferite; mai mult, intre ele se strecoara subtil filonuri negre de carbune, pigmenti de fier, brun bauxitic...

Contrar oamenilor, ele, rocile, au o istorie indelungata, bogata in evenimente, presarata de batalii atroce  intre pamânt si mare.

Cand intalnesti roci calcaroase, stii ca aici marea a castigat candva o batalie. Stancile calcaroase lasa sa creasca doar tufisuri vesnic verzi, de vegetatie mediteraneeana:  la garrigue. Râuri fara lumina le strabat in secret, perforând domol calcarul si intunericul. Omul e tolerat si el, isi poate construi usor un adapost sau o fantâna.

Peretii de sist sunt vestigiile cele mai vechi, nascute din namol marin, decanii de varsta ai Cevenilor.

Masivele de grès povestesc istoriile nisipurilor solidificate, ale dinozaurilor care si-au lasat aici oasele si urmele pasilor. Abrupte, ascutite, reci, resping cu violenta suvoaiele de ape, care devin la randul lor agresive. Omul e deci nevoit sa se incline, sa se supuna stancilor daca vrea sa traiasca.

Cum poate fi viata intre faleze de calcar si contraforturi granitice, intre paduri arctice si vegetatie mediteraneeana, intre ape line si ape ucigase?

Hrana a fost intotdeauna greu de obtinut prin locurile acestea. Dintre cereale, doar secara se poate cultiva, pe fâsii foarte restranse.  Stancile Cevenilor  permit castanilor sa traiasca; taranul cevenol il numeste "arborele de pâine". E cel care-i permite sa supravietuiasca peste iarna, el si animalele sale. 

Castanele se culeg toamna, odata cu ciupercile, insa nu se pastreaza prea mult timp in camara. Taranii au invatat sa le usuce in uscatoarele de castane, numite in occitana "sécadou". Sunt mini-casute de piatra  (2-3 metri patrati), impartite in doua pe orizontala: la etaj se depun castanele decojite pe o podea gaurita, care lasa sa treaca aerul cald produs de un foc mocnit. Un foc intretinut pe rand de locuitorii satului timp de doua-trei saptamani. 

Castanele deshidratate se macina si se adauga in pâinea de secara*. In zilele reci de iarna se inmoaie in apa sau in lapte fierbinte pentru a prepara supa cevenola.

Tot cu castane, taranii cevenoli isi hraneau porcii. Azi se fac doar prajituri cu castane. Le-am incercat si eu, nu mi-au placut. Lui Max in schimb i s-au parut un deliciu:)

Padurea cevenola a oferit un alt mijloc de trai pentru o perioada: frunzele de mura salbatica au servit ani in sir la cresterea viermilor de matase. In perioada avantului industrial, filaturile lyoneze cereau cantitati uriase de materie prima: crescatoriile de viermi impânzeau Cevenii, spre multumirea bietilor tarani, care-si vedeau astfel traiul asigurat. Insa la mijlocul secolul XIX, o boala aparuta din cauza supraaglomerarii si insuficientei igienei  le-a secerat veniturile. Pebrina, o boala necunoscuta la vremea aceea- numita boala piperului (pebre= piper in occitana), a ucis pe rând populatiiile de viermi de matase. 
La rugamintea prefecturii locale, Pasteur insusi s-a deplasat in zona pentru a opri catastrofa: larvele se acopereau de puncte negre si mureau cu zecile de mii. Dupa 4 ani de cercetari, savantul a gasit solutia, insa era prea tarziu...
Intre timp, taranii cevenoli, constrânsi la exil economic, au parasit crescatoriile pentru alte zari...


Am privit mai indeaproape viata oamenilor la Saint Florent sur Auzonet**, satul in care am locuit timp de o saptamâna. Un sat privilegiat, cu climat mai bland decat cel montagnard obisnuit: maslinii, mimosa, rozmarinul, laurul, vegetatia mediteraneeana in general se amestecau printre conifere. 
Satul se gaseste la 90 de kilometri de plajele mediteraneene si la 30 km de pistele de ski (pe harta sunt traseele pe care am haladuit pe timpul vacantei)...

La Saint-Florent casele sunt fie din piatra maronie de Ceveni, fie de tip provensal, amestecate. Planul de urbanism (daca exista) si primarul comunist (chiar din PCF!) lasa pe fiecare sa faca ce-l taie capul.

Case vechi si nou-noute, locuite sau vide, in ruine sau atent si cu gust renovate. Un melanj bizar, deloc trist ci plin de suflu de viata, ca in toate satele abandonate si ulterior repopulate.

Satul a fost parasit in masa, odata cu inchiderea ultimei mine de carbune din zona. In secolul trecut a existat o perioada de mare prosperitate: huila se exploata  sub cerul liber. Orasul cel mai apropiat, Alès, era centrul minier cel mai important al tarii, supranumit "le pays noir", tarâmul negru. Azi e un oras fara resurse, jalnic, sarac, care lupta sa existe. O destinatie de evitat. Ecole des Mines d'Alès este singura institutie academica inca de prestigiu...

Urmele prosperitatii de alta data sunt vizibile la Saint-Florent: casele traditionale, desi in ruina, sunt imense; peretii exteriori au colturile rotunjite, pentru a permite pasajul carutelor, ma rog, a masinilor:)
Caminele pentru mineri sunt inca in picioare (locuite acum doar de cativa magrebini in somaj), sediul sindicatului huilei exista inca, desi nu mai e picior de miner in zona.

Odata cu infiintarea Parcului Natural al Cevenilor, zona naturala protejata, generatia  actuala de cevenoli a gasit un nou mijloc de trai. S-au intors la vatra si au inceput sa-si renoveze casele pentru a primi turisti, iubitori de natura. 
O investitie imobiliara in zona a devenit o oportunitate: cumperi pe nimic o casa din piatra traditionala.

Gazdele noastre, Laurent si Sébastien, au cumparat si transformat in locuinta vechiul cuptor de pâine al satului (o sa arat in postul urmator cum au facut...).
Un altul, cu mai multi copii probabil,  s-a instalat in  cinematograful satesc (Vox), altul in fosta casa parohiala.

Gardurile vechi de piatra, prabusite si acoperite de irisi coexista cu cele reparate sau nou-stralucitoare. Campuri de maslini si vii abandonate alterneaza cu livezi ingrijite. Bantuie Loganurile-papuc, masina foarte utila localnicilor.

Un suflu de speranta  pluteste la ora aceasta peste Ceveni. Un aer de viata noua, in zgomot de constructii. Un vant de entuziasm, de optimism, dupa o suta de ani de morozitate.

In plus, rocile Cevenilor, stapânele absolute ale zonei, le promit inca o sursa de trai pentru viitor: gazul de şist, care e exploatabil. Deocamdata cevenolii nu-l vor: tehnologia de exploatare este inca poluanta, iar statul francez nu-i obliga sa o accepte. Cercetatorii de la Areva cauta de zor solutii ecologice, in acord cu vremurile de azi. Viitorul suna insa bine...








*la fel cum fac taranii din Périgord cu nucile...

**Localitatile frantuzesti strabatute de ape contin in general particula "sur". In cazul de fata se intelege de la sine ca localitatea Saint-Florent este situata pe pârâul Auzonet.
In acelasi mod, Neuilly-sur-Seine nu se poate confunda cu  Neuilly-sur-Marne. Primul oras e pe malul Senei, al doilea pe cel al Marnei.
Pentru localitatile situate pe malul Mediteranei, Mânecii sau Atlanticului se foloseste particula "sur-mer". Angoulins-sur-mer, Colleville-sur-mer, etc.
Localitatile situate in varf de stanca, la mare inaltime, poarta alta indicatie: sur ciel (pe cer). Cordes-sur-ciel e un sat care urca pâna la stele, se-ntelege...